2 Chronicles 33

Domnia lui Manase peste Iuda

(2 Regi 21:1-18)

1Manase era în vârstă de doisprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de cincizeci și cinci de ani. 2El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, practicând urâciunile națiunilor pe care le alungase Domnul dinaintea fiilor lui Israel. 3A reconstruit înălțimile pe care le dărâmase tatăl său, Ezechia, a ridicat altare baalilor, a făcut stâlpi ai Așerei și s-a închinat întregii armate a cerurilor și i-a slujit. 4A construit altare în Casa Domnului, despre care Domnul spusese: „În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie“. 5El a construit altare întregii armate a cerurilor, în cele două curți ale Casei Domnului. 6Și-a sacrificat fiii în foc în Valea Ben-Hinom, s-a ocupat cu prezicerea, cu interpretarea semnelor și cu vrăjitoria și a apelat la cei ce întreabă duhurile morților și la cei care cheamă spiritele. El a făcut mult rău înaintea ochilor Domnului și L-a mâniat. 7A pus în Casa lui Dumnezeu chipul cioplit al idolului pe care-l făcuse, în Casa despre care Dumnezeu îi spusese lui David și lui Solomon, fiul acestuia: „În Casa aceasta și în Ierusalim, pe care l-am ales dintre toate cetățile semințiilor lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie. 8Nu-l voi mai îndepărta pe Israel din țara pe care le-am încredințat-o strămoșilor voștri, dacă vor avea grijă să împlinească tot ce le-am poruncit prin Moise, toată Legea, hotărârile și judecățile“. 9Însă Manase i-a dus în rătăcire pe cei din Iuda și pe locuitorii Ierusalimului, astfel că ei au făcut mai mult rău decât toate națiunile pe care le nimicise Domnul dinaintea fiilor lui Israel.

10 Domnul le-a vorbit lui Manase și poporului său, însă ei n-au vrut să asculte. 11De aceea Domnul i-a adus împotriva lor pe conducătorii armatei împăratului Asiriei, care l-au prins pe Manase în capcană, l-au legat cu lanțuri de bronz și l-au dus la Babilon. 12În timp ce se afla în necaz, el a stăruit înaintea Domnului, Dumnezeul său, și s-a smerit mult înaintea Dumnezeului strămoșilor săi. 13El s-a rugat, iar Dumnezeu, lăsându-Se înduplecat, i-a ascultat cererea și l-a adus înapoi la Ierusalim, în regatul său. Și Manase a recunoscut că Domnul este Dumnezeu.

14După aceea, el a construit un zid în afara Cetății lui David, care trecea prin valea din partea de vest a Ghihonului, pe la Poarta Peștilor și încercuia Ofelul; zidul era foarte înalt. A numit conducători de armată pentru toate cetățile fortificate din Iuda, 15a îndepărtat dumnezeii și idolul din Casa Domnului, precum și toate altarele pe care le construise pe muntele Casei Domnului și în Ierusalim și le-a aruncat în afara cetății. 16A refăcut altarul Domnului și a adus pe el jertfe de pace și de mulțumire. Apoi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, Dumnezeul lui Israel. 17Poporul încă mai aducea jertfe pe înălțimi, dar numai Domnului, Dumnezeul lor.

18Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul său și cuvintele văzătorilor care i-au vorbit în Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel, sunt scrise în „Cronicile regilor lui Israel“. 19Rugăciunea lui, felul în care i-a răspuns Dumnezeu la rugăciune, toate păcatele și greșelile sale, locurile unde a construit înălțimi și unde a ridicat așere și chipuri cioplite înainte de a se smeri, sunt scrise în „Cronicile văzătorilor“. 20Manase a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în grădina palatului său. În locul lui a domnit fiul său Amon.

Domnia lui Amon peste Iuda

(2 Regi 21:19-26)

21Amon era în vârstă de douăzeci și doi de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de doi ani. 22El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, la fel cum făcuse tatăl său Manase. Amon a jertfit și a slujit tuturor chipurilor cioplite făcute de tatăl său Manase. 23El însă nu s-a smerit înaintea Domnului, așa cum se smerise tatăl său Manase, astfel că Amon acesta și-a mărit tot mai mult vina.

24Slujitorii lui au conspirat împotriva lui și l-au omorât în palatul lui, 25dar poporul țării i-a omorât pe toți aceia care conspiraseră împotriva regelui Amon. Apoi, în locul lui Amon, poporul țării l-a numit rege pe Iosia, fiul acestuia.

Copyright information for RonNTR